București, 08 iulie 2026 – Programul EEA Civil Society Fund în România lansează 7 apeluri de proiecte în valoare totală de 34.496.682 Euro, pentru organizațiile societății civile din România, ca parte a Granturilor SEE și Norvegiene 2021-2028.
Cele 7 apeluri de proiecte contribuie la obiectivul general al programului, acela de a consolida de a contribui la o societate civilă dinamică și rezilientă, care protejează și promovează democrația, statul de drept și drepturile omului. În acelaşi timp, apelurile publicate azi urmăresc consolidarea relaţiilor bilaterale cu organizaţii din Statele Donatoare: Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Apelurile lansate azi acoperă o arie largă de domenii și activități, astfel:
Apel #1 – Consolidarea democrației și a statului de drept prin inițiative ale societății civile
Apel #2 – Consolidarea participării civice în comunitățile insuficient deservite
Apel #3 – Proiecte comunitare pentru drepturile omului și justiție socială
Apel #4 – Promovarea diversității, a egalității și combaterea violenței bazate pe gen
Apel #5 – Incluziunea și creșterea capacității romilor prin dezvoltarea comunităților interetnice
Apel #6 – Protejarea drepturilor omului prin acțiuni climatice și de mediu
Apel #7 – Dezvoltare organizațională pentru OSC-uri cu experiență și federații
O atenţie specială va fi acordată unor domenii considerate de importanță majoră în România: abordarea provocărilor generate de invadarea Ucrainei; incluziunea și creșterea capacității romilor, inclusiv sprijinul specific pentru organizațiile conduse de romi și pentru femeile și fetele rome; combaterea violenței bazate pe gen (GBV).
Solicitanții eligibili sunt organizații neguvernamentale și non-profit, înființate legal în România, organizate și funcționând în conformitate cu legislația română relevantă.
Aplicațiile pot fi depuse în parteneriat cu entități eligibile, astfel cum sunt descrise în textul apelului. Parteneriatele cu entități din Statele Donatoare (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sunt încurajate.
Finanțarea proiectelor se va acorda sub formă de grant (finanţare nerambursabilă), în urma unui proces de selecţie. În cadrul programului sunt disponibile mai multe tipuri de granturi, cu valori cuprinse între 15.000 şi 350.000 Euro.
Procesul de aplicare se deschide în data de 08 iulie 2026 și va avea loc exclusiv online, pe o platformă dedicată: https://finantaripublice.fdsc.ro/.Termenul limită pentru aplicare este 08 octombrie 2026.
Detalii suplimentare despre fiecare apel, precum și despre program sunt disponibile pe pagina web www.eeacivilsocietyfund.ro.
Despre Programul EEA Civil Society Fund în România
EEA Civil Society Fund face parte din contribuția Islandei, Liechtensteinului și a Norvegiei către 15 state membre ale UE în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene, inclusiv România. Obiectivele Granturilor SEE și Norvegiene sunt reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European (SEE) și consolidarea relațiilor bilaterale dintre Statele Donatoare și Statele Beneficiare.
EEA Civil Society Fund are ca scop sprijinirea unei societăți civile dinamice și reziliente, care protejează și promovează democrația, statul de drept și drepturile omului.
EEA Civil Society Fund în România (denumit în continuare CSF România sau „Programul”) are o alocare totală de 53.811.718 Euro. Un consorțiu format din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat , Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi și Civil Society Norway (Frivillighet Norge) acționează în calitate de Operator de Fond (OF) desemnat de către Statele Donatoare pentru EEA Civil Society Fund în România.


