București, 16 februarie 2026 – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) anunță publicarea raportului național privind spațiul civic din România în 2025, realizat în cadrul proiectului Monitoring Action for Civic Space (MACS).

Raportul face parte dintr-o inițiativă europeană mai amplă care include șapte rapoarte de țară, pentru Bulgaria, Danemarca, Franța, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și România. Bazat pe o metodologie inovatoare, fiecare raport evidențiază principalele tendințe din țările analizate, formulează recomandări clare și indică acțiunile necesare pentru o mai bună protejare a libertăților civice.

Raportul de țară privind România, realizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, în cadrul proiectului MACS analizează evoluțiile spațiului civic din perioada ianuarie – decembrie 2025. Analiza examinează patru dimensiuni ale spațiului civic românesc:  modul în care sunt protejate și exercitate libertatea de asociere, libertatea de întrunire pașnică, libertatea de exprimare și condițiile generale care permit existența unui spațiu sigur pentru actorii civici.

Un element central al evoluțiilor din 2025 este climatul politic polarizat, în care organizațiile societății civile au fost frecvent prezentate în discursul public ca actori influențați din extern sau ca instrumente politice, în special în contextul electoral și post-electoral. Vizibilitatea crescută a societății civile a fost însoțită de o intensificare a stigmatizării și a suspiciunilor privind rolul organizațiilor neguvernamentale în discursul public.

Raportul evidențiază, de asemenea, rolul fragilității instituționale în configurarea spațiului civic. În mai multe domenii, inclusiv reglementarea media, accesul la informații sau gestionarea adunărilor publice, instituțiile au acționat cu un nivel limitat de transparență, predictibilitate și responsabilitate, ceea ce a accentuat diferența dintre normele juridice și aplicarea lor concretă.

Libertatea de asociere poate fi exercitată în România iar cadrul de reglementare care guvernează organizațiile societății civile respectă standardele internaționale. Cu toate acestea, acumularea cerințelor de conformare și raportare a generat o sarcină administrativă semnificativă, care afectează capacitatea operațională a organizațiilor neguvernamentale și costurile de funcționare.

În România există o sarcină administrativă ridicată pentru ONG-uri, similar oricărei alte categorii de persoane juridice de drept private: depun situații financiare la fel ca firmele, raportează toate informațiile contabile și fiscale către ANAF prin intermediul sistemului SAF-T și înregistrează orice modificare statutară într-un registru special la judecătorie după parcurgerea unei proceduri judiciare. Nu există un regim mai ușor sau simplificat care să țină cont de scopul nonprofit, de dimensiunea sau capacitatea unui ONG.

Tendința este de creștere a presiunii birocratice din cauza instrumentalizării măsurilor legate de transparență. În timp ce standardele internaționale privind raportarea stabilesc că statul nu trebuie să impună obligații asupra ONG-urilor comparabile cu cele ale instituțiilor publice, o astfel de tendință poate fi regăsită în România. Cel mai recent exemplu este reprezentat de proiectul Codului de Procedură Administrativă aflat încă în procesul de avizare interinstituțională, ce va duce la creșterea sarcinii administrative asupra ONG-urilor, deoarece include obligații impuse în mod normal autorităților publice.

În ceea ce privește libertatea de întrunire, raportul constată că aceasta este garantată constituțional, dar exercitarea sa în practică ridică probleme.  Legislația depășită (legea este din 1991), practicile de aprobare informală, precum și aplicarea neuniformă a dispozițiilor legale continuă să limiteze exercitarea efectivă a acestui drept, în special pentru grupurile vulnerabile și în cazul formelor de protest pe teme care generează tensiune socială.

Autoritățile locale au utilizat în 2025 proceduri administrative discreționare și inconsecvente, inclusiv interzicerea sau limitarea nejustificată a unor adunări sau impunerea de restricții privind locul și durata manifestațiilor în paralel cu lipsa de reacție pentru oprirea unor manifestări cu caracter ilegal prin promovarea unor simboluri fasciste, rasiste sau xenophobe.

Legislația existentă nu reflectă practicile contemporane de întrunire și nu oferă protecție explicită pentru adunările spontane sau pentru formele moderne de manifestare, precum acțiunile de tip flash-mob.

În ceea ce privește libertatea de exprimare, raportul constată că aceasta nu a fost restrânsă prin mecanisme directe de cenzură, dar a fost afectată de presiuni structurale, economice și de reglementare care au generat protecție inegală pentru diferite tipuri de discurs.

Jurnalismul de interes public, monitorizarea civică și critica instituțională legitimă s-au confruntat cu presiuni legislative, administrative și economice, în timp ce discursul aliniat puterii politice a beneficiat de o mai mare acoperire în spațiul public. Garanțiile slabe pentru independența editorială, combinate cu riscurile de capturare a mass-mediei, au subminat pluralismul mediatic.

Dificultăți suplimentare în înțelegerea DSA (Digital Service Act) și a rolului autorităților publice au fost observate în special în perioadele premergătoare campaniei și în timpul campaniei electorale din 2025. Există un deficit de competențe și cunoștințe privind comunicarea digitală la nivelul autorităților publice care duce la acțiuni lipsite de eficiență sau chiar de legitimitate. Adesea se acordă prioritate reclamațiilor individuale, care copleșesc instituțiile publice subfinanțate și care determină adoptarea unor hotărâri ad-hoc. Prin contrast, cazurile coordonate de comportament coordonat neautentic, care sunt cele ce afectează în cea mai mare măsură discursul public și adesea par să fie sprijinite de actori statali ostili nu sunt nici documentate, nici abordate în mod sistematic.

Se poate observa existența unei presiuni publice semnificative asupra autorităților de a acționa, în special cu privire la dezinformare și protejarea minorilor, mai exact în legătură cu conținutul public pe principalele platforme de social media. Această presiune duce adesea la inițiative legislative elaborate în grabă și fundamentate insuficient care sunt dificil sau chiar imposibil de aplicat, precum și la declarații publice ale autorităților care utilizează termeni precum “război hibrid” sau “lupta împotriva știrilor false (fake news)”. Aceste reglementări “simbolice” pot adânci polarizarea socială, fără a genera rezultate eficiente sau tangibile.

Libertatea de exprimare a fost afectată de dificultățile în accesarea informațiilor de interes public, lucru care s-a reflectat în practicile recurente de refuzare sau condiționare a răspunsurilor conform prevederilor Legii nr. 544/2001 privind Liberul Acces la Informațiile de Interes Public.

Societatea civilă din România a fost prinsă în „focul încrucișat” post-electoral, caracterizat prin polarizare intensă și atacuri retorice care descriu organizațiile societății civile drept instrumente ale forțelor străine care ar acționa împotriva intereselor naționale. În contextul alegerilor prezidențiale din mai 2025, lideri politici din opoziția suveranistă și naționalistă au acuzat public organizațiile societății civile că operează ca „ONG-uri soroșiste” și au avertizat că acestea vor fi „trase la răspundere”. Astfel de narațiuni conspiraționiste au persistat în discursul post-electoral, catalogând organizațiile societății civile drept actori politici ilegitimi.

Actorii civici s-au confruntat cu intimidări, amenințări și discursuri instigatoare la ură, iar aplicarea neuniformă a legii împotriva acestor abuzuri a creat un climat de insecuritate.

România nu dispune încă de o legislație specifică împotriva litigiilor strategice abuzive (SLAPP) menite să descurajeze participarea publică, iar jurnaliștii și activiștii civici rămân vulnerabili la acțiuni judiciare costisitoare și epuizante, concepute pentru a anula vocile critice. Lipsa unor mecanisme eficiente de protecție dedicate pentru jurnaliști și organizații ale societății civile în afara legii penale generale, corelată cu absența transparenței în investigarea amenințărilor și a atacurilor, subminează capacitatea actorilor civici de a-și desfășura activitatea în siguranță.