Sustinerea economiei sociale

Responsabil tema: Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile - Persoana de Contact: Ancuta Vamesu (ancuta.vamesu@fdsc.ro)

Economia socială în România include în principal organizaţii neguvernamentale, cooperative, organizaţii mutualiste/de ajutor reciproc. Unul din cele mai importante sectoare de activitate pentru organizaţiile din economia socială este în România, ca şi în majoritatea statelor membre UE, sectorul serviciilor de interes general (social, educaţie, formare profesională şi ocupare). Dincolo de furnizarea de servicii, acest sector contribuie semnificativ la dezvoltarea coeziunii şi solidaritatea necesare oricărei societăţi.

În România regăsim o economie socială destul de bine dezvoltată, formată dintr-un sector neguvernamental puternic şi în creştere, numărând peste 23.000 de organizaţii neguvernamentale active, cu un număr estimat de 90.000 de angajati. Se remarcă, de asemenea, un puternic sector al caselor de ajutor reciproc (uniuni de credit) de aproximativ 3000 de organizaţii (acestea fiind înregistrate juridic tot ca asociaţii) de asemenea în creştere ca număr de membri şi nivel al activităţilor şi aproximativ 2.000 de cooperative de toate tipurile, acestea aflându-se într-un declin pronunţat ca număr de organizaţii înregistrate şi număr de membri cooperatori. Reglementările din ultimii ani au toate în vedere definirea unei categorii aparte de întreprindere şi anume întreprinderea socială, care are un număr de caracteristici pe care le regăsim la diversele entităţi ale economiei sociale de tipul celor menţionate anterior.

Odată cu lansarea Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 - 2013 finanţat din Fondul Social European cu un Domeniu Major de Intervenţie 6.1 dedicat Economiei Sociale, acest sector a luat un avânt substanţial, prin dezvoltarea de iniţiative care îşi propun atât îmbunătăţirea cadrului de politică publică, realizarea de analize asupra domeniului, cât şi crearea de locuri de muncă şi entităţi noi de economie socială. 

Comentariile şi solicitările noastre se bazează pe cercetările preliminare realizate până acum în principal asupra rolului economic al sectorului neguvernamental din România, studierii tendinţelor şi literaturii de specialitate europene şi pe recomandările organizaţiilor neguvernamentale dezbătute la evenimentele organizate pe aceasta temă. Concomitent cu iniţiativele particulare din domeniu ale organizaţiilor, dezbaterea publică a ultimilor ani s-a concentrat adeseori asupra necesităţii dezvoltării legislaţiei cadru. 

Cea mai importantă iniţiativă de reglementare a domeniului este proiectulLegii cadru privind economia socială [1], elaborat în parteneriat de un consorţiu condus de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În procesul de elaborare a legii s-a reuşit organizarea unui dialog structurat pe această temă, legea reprezentând în acest moment o bună bază de pornire pentru instituirea unui cadru unic de politică publică.

Printre cele mai semnificative aspecte incluse în proiectul de lege se numără:

• formularea unei opţiuni strategice pentru un proces de „certificare” ca întreprindere socială, ceea ce va permite oricărei forme juridice actuale („open form law”) să se poată certifica fără a-şi modifica statutul juridic sau a trece printr-un nou proces de înregistrare juridică;

• definirea cadrului de politică publică sectorial avut în vedere şi anume, integrarea în muncă a persoanelor defavorizate şi, într-o măsură mai mică, a furnizorilor de servicii sociale. 

Din păcate, procesul de dezbatere prin care a fost elaborat proiectul nu a beneficiat de prezenţa autorităţilor administraţiei publice centrale în domeniu, cu precădere Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul ministerului de resort care, în aceeaşi perioadă, a iniţiat Codul Asistenţei Sociale fără ca cele două demersuri să fie corelate. Mecanismele de implementare a legii de către administraţia publică centrală sunt prea ambiţioase, dau administraţiei atribuţii care ar trebui să revină organizaţiilor economiei sociale (cum ar fi formarea), ducând la un exces administrativ şi, foarte posibil, la o risipă de resurse publice.

Propuneri

În opinia noastră, cadrul legislativ care va reglementa sectorul economiei sociale trebuie să vizeze şi creşterea pragului de la care se impozitează veniturile şi reducerea contribuţiilor entităţilor economiei sociale la bugetul de stat. Orice reglementare în acest domeniu va trebui să aibă în vedere rolul economiei sociale cu precădere în domeniul serviciilor de interes general şi pentru generarea de locuri de muncă în România. În consecinţă, pentru acest domeniu, propunem abordarea următoarelor aspecte:

• reglementarea domeniului folosind unul din modelele europene care conţin măsuri de sprijin: a)măsurile existente pentru organizaţiile tradiţionale ale economiei sociale (cooperative, asociaţii şi fundaţii) anterioare noilor legislaţii referitoare la întreprinderile sociale sau b) măsurile prevăzute de reglementările speciale – legi care definesc noi tipuri de întreprinderi sociale;
• modificarea proiectului de Lege privind economia socială şi dezbaterea acestuia cu autorităţile publice centrale responsabile de măsurile active de ocupare a forţei de muncă şi cu sectorul neguvernamental pentru a asigura că această lege oferă un cadru propice incluziunii sociale active a persoanelor marginalizate social;

• modificarea definiţiei introduse în articolul 8 Capitolul II al Legii cadru, în care sunt incluse în categoria vastă a întreprinderilor de economie socială numai ”asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară activităţi economice”. Este necesară o definiţie precisă a activităţilor care urmează a fi recunoscute ca fiind economice, dată fiind complexitatea actuală a Codului Fiscal. În caz contrar, legea ar putea avea ca efect oprirea organizaţiilor de la derularea activităţilor economice în nume propriu şi obligativitatea înregistrării unor entităţi juridice distincte dedicate derulării activităţii economice;
• modificarea O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile [2]astfel:

-                      introducerea unei proceduri administrative pentru dobândirea personalităţii juridice în locul actualei proceduri judiciare;

-                      renunţarea la obligativitatea obţinerii cazierului fiscal pentru fiecare dintre membrii fondatori;

-                      obţinerea dovezii disponibilităţii denumirii în vederea înfiinţării unei asociaţii sau fundaţii şi rezervarea acesteia online;

-                      renunţarea la obligativitatea formei autentice a  documentelor constitutive;

-                      clarificarea sintagmei „caracter accesoriu” prevazută de actul normativ pentru activităţile economice directe şi eventual eliminarea sa.

• adoptarea definiţiei “lucrătorului defavorizat” din Regulamentul (CE) nr. 2204/2002 de aplicare a articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE în raport cu ajutoarele de stat pentru ocuparea forţei de muncă [3] ca şi concept general acceptat şi uzitat de toţi actorii din domeniu.

Concluzii ale atelierului pe aceasta tema, desfasurat in cadrul conferintei: “Realizari si provocari pentru viitor”, care a avut loc la Bucuresti in data de 31 martie.

[1] http://www.economiesociala.net/m10-1-1-ro-Proiect-de-lege-ECONOMIE-SOCIALA

[2] Ordonanţa Guvernului nr.26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare

[3] Regulament publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L/337 din 13.12.2002  http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:08:01:32002R2204:RO:PDF