Acceleratorul Schimbării Sociale

Acceleratorul Schimbării Sociale este o inițiativă dedicată sprijinirii organizațiilor societății civile din România în creșterea eficienței, sustenabilității și capacității de a genera schimbări pozitive în  comunitățile în care activează.

Prin acest program, ONG-urile din România, indiferent de dimensiune, cauză, domeniu de activitate sau locație, au acces la programe și granturi de dezvoltare organizațională, instrumente și resurse relevante precum și la studii de actualitate  care le susțin în luarea deciziilor strategice privind funcționarea, atragerea de fonduri, comunicarea și reprezentarea intereselor.

Acceleratorul Schimbării Sociale este un efort colaborativ al Asociației pentru Relații Comunitare (ARC) și Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC),  cu sprijinul OMV Petrom și Iulian Stanciu.

Obiective propuse:

  • Sprijinirea ONG-urilor implicate într-un proces de capacitare organizațională prin analiză, planificare și implementare de măsuri transformaționale;
  • Creșterea capacitații de fundraising a organizațiilor participante în program;
  • Dezvoltarea abilităților de comunicare cu donatorii, autoritățile și publicul larg;
  • Consolidarea societății civile prin sprijinirea organizațiilor să devină mai reziliente și mai sustenabile;
  • Reducerea decalajului dintre potențialul de fundraising și fondurile accesate și crearea unui sistem comun pentru măsurarea impactului.

Programul este structurat în funcție de nivelul de dezvoltare al organizațiilor participante și oferă sprijin personalizat și activități adaptate pentru organizațiile aflate în trei etape diferite de dezvoltare:

  • ONG-uri la început de drum;
  • ONG-uri în creștere;
  • ONG-uri mature.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) coordonează sprijinul acordat ONG-urilor la început de drum, oferindu-le acces la procese de dezvoltare organizațională, hackathoane, instruire, consultanță tematică și granturi de dezvoltare.

Principalele activități:

  • Implicarea ONG-urilor la început de drum într-un proces de dezvoltare organizațională care include cinci etape cheie:
  • 1. Analiză organizațională – identificarea nevoilor și a ariilor de creștere ce merită dezvoltate.
    2. Hackathon de dezvoltare – evenimente offline pentru conectarea organizațiilor și identificarea de soluții.
    3. Cursuri și ateliere online – sesiuni online pe teme relevante precum fundraising, scriere de proiecte, management financiar, managementul voluntarilor, “constituency building” (dezvoltarea unei comunități de susținători), comunicare și storytelling.
    4. Consultanță personalizată – sprijin individualizat din partea a 1-2 persoane resursă pentru îmbunătățirea diferitelor procese din echipă.
    5. Granturi de dezvoltare – posibilitatea de a accesa un grant de dezvoltare organizațională (pe baza unui proces de selecție) pentru a pune în aplicare aspectele identificate pe parcursul procesului.
  • Dezvoltarea platformei crestem.ong și oferirea de acces către resurse de învățare și instrumente ce pot contribui la o mai bună gestionare a resurselor și la optimizarea modului de funcționare al organizațiilor neguvernamentale
  • Cercetare pe teme de interes pentru sectorul neguvernamental.

Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) coordonează intervențiile dedicate ONG-urilor în creștere și mature, prin programe de planificare strategică, fundraising, granturi și sprijin în definirea și măsurarea schimbării pe care o aduc.

 Perioada de implementare: decembrie 2024 – decembrie 2025.

Ne găsești la adresa

Bulevardul Nerva Traian
nr. 21, Sector 3, București
România

Fii la curent cu activitatea FDSC!

FDSC 30 de ani

FDSC 30 de ani

FDSC 30 de ani

FDSC 30 de ani

FDSC 30 de ani

© 2025 Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Toate drepturile rezervate.